Mănăstirea Vieroș

Mănăstirea Vieroș


Program

Închis

Address

Făgetu 115403, Romania

Despre

Este ctitorie a vestiţilor şi vitejilor boieri Goleşti ce se trag din neamul Basarabilor Craioveşti, este aşezată pe valea gârlei Vieroşul, înconjurată de păduri de fag. A fost ridicată în stilul tradiţional muscelean, între anii 1571 – 1573 de către vornicul Ivaşcu Golescu.

Urmașii vornicului ctitor, Stroe Leurdeanu și soția sa Vișa, au zugrăvit și refăcut parțial biserica mănăstirii în 1645, pentru ca, în 1825, Samuil Tărtășescu, viitorul locțiitor al episcopului de Argeș, să reconstruiască și să picteze pe cheltuiala sa Sfântul locaș. Monumentul a mai fost restaurat ulterior: 1924-1927 și 1978-1984.

O echipă de arheologi de la Muzeul Judeţean a descoperit vestigii vechi de câteva sute de ani la Mănăstirea Vieroş din Mioveni, operă a boierilor Goleşti datând din anii 1573-1575. De asemenea, săpăturile au pus în evidenţă urme ale unor construcţii din secolele XVI, XVIII și XIX (anexe ale mănăstirii). A fost identificat, de asemenea, şi traseul unui canal de aducţiune a apei, construit la începutul secolului al XVIII-lea. Cercetările arheologilor au mai scos la iveală plăci de teracotă pe care sunt reprezentate un vultur bicefal, un scut încadrat de patru capete de turc.

La limita accesului în mănăstire a fost amplasată o cruce de piatră (1836), ce constituie un argument prezumtiv al existenţei, în incintă, a unui atelier de pietrari. Ansamblul cuprinde mai multe elemente: biserica mare – „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, biserica din cimitir (mică) – „Adormirea Maicii Domnului”, clopotniţa (turnul porţii), stăreţie, chilii, zidul de incintă. În timp, părţile componente ale ansamblului monumental s-au degradat accentuat. Astfel în afara bisericilor celelalte elemente sunt la stadiul de ruine.

Turnul clopotniţă a fost primul afectat de procesul de degradare, acesta ruinându-se în timp, actualmente fiind vizibil doar partea sudică a acestuia. Cercetările istorice au relevat faptul că nişele și coloanele aparente care încadrează intrarea în biserică, nu sunt corespondente altor construcţii realizate în acea perioadă, având o puternică influenţă romano-catolică, fiind astfel argumentată ipoteza conform căreia, la construirea imobilului au fost foloșiţi meşteri sau arhitecţi catolici.

La intrarea în Manastirea Vieroș se află amplasată şi Crucea de piatră a arhimandritului Samuel Tărtăşescu.

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserica de Lemn „Sfinții Trei Ierarhi”

Biserica

Biserica „Sf. Gheorghe”

Biserica

Biserica „Sf. Nicolae”

Biserica

Catedrala "Sf. Petru și Pavel"

Biserica