Prezentare oraș

Istoric

Oraşul Mioveni are o istorie de peste 500 de ani. Prima atestare documentară datează din anul 1485. Denumirea sa vine de la un cneaz local, Mihu (Mihov în slavonă) Mihoveni (Mioveni), făcând referire directă la locuitorii acestei formaţiuni sociale.

Principalele repere istorice ale oraşului Mioveni coboară spre începuturile dezvoltării social-umane, fapt atestat de uneltele din piatră şlefuită descoperite în zonele adiacente, precum şi de ceramica din epoca bronzului. Până în anul 1989, actualul oraş Mioveni avea rangul de comună și se numea Colibaşi, comună suburbană a municipiului Piteşti.

La data de 19 aprilie 1989, prin Decret Prezidenţial, această comună a devenit oraşul Colibaşi. Din anul 1996, ca urmare a unor demersuri făcute de către autorităţile locale, oraşul Colibaşi revine la vechea denumire, Mioveni (Legea 35/18.05.1996, emisă de Parlamentul României şi publicată în M.O. nr. 102 /20.05.1996).

Procesul de industrializare si urbanizare din perioada comunistă, respectiv inființarea celor două mari intreprinderi, Intreprinderea de Autoturisme și Institutul de Cercetări Nucleare a condus la distrugerea gospodăriilor sătești ale localnicilor și construirea de blocuri și locuințe-dormitor pentru noii locatari angajați care proveneau din diferite zone ale Argesului și Muscelului. Dar, mai mult decât distrugerea vatrei satului, industrializarea a produs adevărate drame în rândul localnicilor care s-au luptat pentru păstrarea identității cultural-istorice, a tradițiilor pentru acest spațiu.

Clima

Judeţul Argeş se încadrează în perimetrul sectorului de climă continentală. Zona oraşului Mioveni aparţine districtului climatic central din Câmpia Română. Clima este în general dulce, cu ierni nu prea geroase (temperatura cuprinsă în medie între -10ºC şi -15ºC) şi verile nu prea călduroase (temperatura cuprinsă între + 18ºC si +20ºC). Temperatura medie a lunii iulie este de 22ºC, iar temperatura medie a lunii ianuarie este de -30ºC. Frecvenţa medie anuală a vântului din directia NV este de 18%, iar cea din directie V de 13%. Vitezele medii anuale sunt de 2,3 m/s pentru direcţia NV şi 1,8 m/s pentru direcţia V.

Cantitatea medie de precipitaţii înregistrată în raza localităţii Mioveni este cuprinsă între 700-800 mm/an. În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor se înregistrează variaţii de la o lună la alta. În timpul verii, ploile fiind foarte rapide şi abundente, prezintă un pronunţat caracter torenţial cu puternice efecte distructive.

Vremea în Mioveni

Relieful

Orașul Mioveni este amplasat in marea unitate Subcarpatică Podișul Getic sau Piemontul Getic (care continuă Muscelele Argeșului), mai precis intr-o subunitate a acestuia, Piemontul Cândești.

Geomorfologia Piemontulului Cândeşti este complexă, fiind alcătuit din terase si culmi prelungi și netede, franjurate de văile largi și mănoase ale următoarelor râuri: Doamnei (la limita administrativă cu comuna Mărăcineni), Târgului (la limita administrativă cu comuna Dârmănești) și râul Argeșel (în vecinătatea de NV a intravilanului cartierului Racovița și al orașului Mioveni).

Populație

Conform datelor oficiale ale Recensământului efectuat în anul 2011, populația stabilă a orașului Mioveni însumează un număr de 31.998 locuitori. Aceste date plasează orașul Mioveni pe locul 2 in județul Argeș, după municipiul Pitești, care deține peste 55% din populația urbană a județului.
Din totalul populației, 16.313 persoane sunt de sex masculin (50,98%) si 15.685 persoane de sex feminim (49,02% ).

Alte sugestii

Programul "Bebelușul"
Unitățile de cazare care acceptă vouchere de vacanță
Evenimentele primăverii în Mioveni
Top 5 obiective turistice în Mioveni
Cum ajungi în Mioveni?