Biserica

Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, singura biserică din oraș lucrată din lemn, în stil maramureșan, reprezintă o adevărată oază de spiritualitate.

În inima orașului Mioveni, învăluită într-o atmosferă încărcată de istorie și tradiție, se înalță măreț Biserica Sfântul Gheorghe. Această bijuterie arhitecturală, ce datează din perioada 1840-1843, păstrează în pietrele sale mărturia timpului și a credinței neclintite a comunității locale. Înainte de a fi ridicată în forma sa actuală, pe vechiul temei al credinței, locașul de închinare a păstrat amprenta altor zidiri. Descoperirile arheologice recente au dezvăluit ruinele unei biserici mai vechi, care se sprijinea pe fundația unei alte structuri sacre, probabil mănăstirea Mihovenilor, menționată într-un hrisov din secolul al XV-lea. Aceste dovezi materiale sunt mărturii ale unei istorii îngropate sub straturile de timp. Prima biserică, ridicată din lemn, a fost mistuită de flăcări într-un incendiu devastator. Urmările tragice ale acestui eveniment sunt încă vizibile în stratul de pământ ars, descoperit adânc în altarul bisericii actuale. Această amprentă a suferinței și a regenerării, care s-a păstrat timp de secole, aduce în lumină nu doar trecutul zbuciumat al locului, ci și perseverența credinței în fața adversităților. Astăzi, Biserica Sfântul Gheorghe se înalță cu demnitate, ca o mărturie vie a continuității spirituale și a devotamentului comunității față de Dumnezeu. În fiecare piatră, în fiecare frescă, se oglindesc amintirile unei lungi călătorii a credinței, care se transmite din generație în generație, aducând lumină și speranță celor ce călătoresc pe cărările vieții.

Atestat ca unul dintre cele mai vechi lăcaşuri săteşti de pe râul Argeşel, biserica a fost ridicată în formă de cruce, cu o singură turlă, în 1786, de către arhimandritul Daniil, egumenul Mănăstirii Râncaciov, şi jupân Dumitraşcu Brăteanu, din Racoviţa, pe vremea domnitorului Nicolae Mavrogheni (1786-1790), mai întâi ca metoh al acestei mănăstiri. Acestei biserici i s-au făcut în timp reparaţii și adăugiri pe la 1877, de către boierul Grigore Racoviceanu, i s-a repictat interiorul, aproape în întregime, de către Gheorghe Stănescu, care este iscălit în naos, iar uşa din scânduri groase de stejar, dintre tindă şi pronaos, a purtat mult timp urmele unor lovituri, deorece aşezământul a servit ca adăpost boierilor locali împotriva atacurilor turcilor, până ce au ridicat cula aflată la o aruncătură de băţ de lăcaş. În forma actuală, biserica vine din 1910 și, respectiv, 1935, când i s-au făcut reparaţii din nou. A urmat apoi o lungă perioadă de de degradare, căreia i s-a pus stavilă, începând cu 1981, când la Racoviţa a devenit paroh părintele Gheorghe Chiliment, om al locului.

Construcţia tronează în centrul oraşului definind practic blazonul arhitectonic al oraşului, fiind una dintre cele mai impunătoare de acest gen din ţară. În anul 1992, existând doar o singură biserică în oraşul Mioveni, iar numărul locuitorilor fiind în creştere prin dezvoltarea industriei locale, noua catedrală a fost proiectată la dimensiuni impresionante, fiind în prezent cel mai mare locaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului. Piatra de temelie la această catedrală a fost aşezată în 29 iunie anul 1993, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, pe un teren oferit de prefectura judeţului Argeş, prin îngăduinţa actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. După 20 de ani de eforturi depuse de întreaga comunitate, noua catedrală din oraşul Mioveni a fost sfinţită în vara anului 2012, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Este ctitorie a vestiţilor şi vitejilor boieri Goleşti ce se trag din neamul Basarabilor Craioveşti, este aşezată pe valea gârlei Vieroşul, înconjurată de păduri de fag. A fost ridicată în stilul tradiţional muscelean, între anii 1571 – 1573 de către vornicul Ivaşcu Golescu. Urmașii vornicului ctitor, Stroe Leurdeanu și soția sa Vișa, au zugrăvit și refăcut parțial biserica mănăstirii în 1645, pentru ca, în 1825, Samuil Tărtășescu, viitorul locțiitor al episcopului de Argeș, să reconstruiască și să picteze pe cheltuiala sa Sfântul locaș. Monumentul a mai fost restaurat ulterior: 1924-1927 și 1978-1984. O echipă de arheologi de la Muzeul Judeţean a descoperit vestigii vechi de câteva sute de ani la Mănăstirea Vieroş din Mioveni, operă a boierilor Goleşti datând din anii 1573-1575. De asemenea, săpăturile au pus în evidenţă urme ale unor construcţii din secolele XVI, XVIII și XIX (anexe ale mănăstirii). A fost identificat, de asemenea, şi traseul unui canal de aducţiune a apei, construit la începutul secolului al XVIII-lea. Cercetările arheologilor au mai scos la iveală plăci de teracotă pe care sunt reprezentate un vultur bicefal, un scut încadrat de patru capete de turc. La limita accesului în mănăstire a fost amplasată o cruce de piatră (1836), ce constituie un argument prezumtiv al existenţei, în incintă, a unui atelier de pietrari. Ansamblul cuprinde mai multe elemente: biserica mare – „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, biserica din cimitir (mică) – „Adormirea Maicii Domnului”, clopotniţa (turnul porţii), stăreţie, chilii, zidul de incintă. În timp, părţile componente ale ansamblului monumental s-au degradat accentuat. Astfel în afara bisericilor celelalte elemente sunt la stadiul de ruine. Turnul clopotniţă a fost primul afectat de procesul de degradare, acesta ruinându-se în timp, actualmente fiind vizibil doar partea sudică a acestuia. Cercetările istorice au relevat faptul că nişele și coloanele aparente care încadrează intrarea în biserică, nu sunt corespondente altor construcţii realizate în acea perioadă, având o puternică influenţă romano-catolică, fiind astfel argumentată ipoteza conform căreia, la construirea imobilului au fost foloșiţi meşteri sau arhitecţi catolici. La intrarea în Manastirea Vieroș se află amplasată şi Crucea de piatră a arhimandritului Samuel Tărtăşescu.