Catedrala "Sf. Petru și Pavel"

Catedrala "Sf. Petru și Pavel"


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Bulevardul Dacia, Mioveni 115400, Romania

Despre

Construcţia tronează în centrul oraşului definind practic blazonul arhitectonic al oraşului, fiind una dintre cele mai impunătoare de acest gen din ţară.
În anul 1992, existând doar o singură biserică în oraşul Mioveni, iar numărul locuitorilor fiind în creştere prin dezvoltarea industriei locale, noua catedrală a fost proiectată la dimensiuni impresionante, fiind în prezent cel mai mare locaş de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului și Muscelului.

Piatra de temelie la această catedrală a fost aşezată în 29 iunie anul 1993, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, pe un teren oferit de prefectura judeţului Argeş, prin îngăduinţa actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

După 20 de ani de eforturi depuse de întreaga comunitate, noua catedrală din oraşul Mioveni a fost sfinţită în vara anului 2012, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Biserica de Lemn „Sfinții Trei Ierarhi”

Biserica

Biserica „Sf. Gheorghe”

Biserica

Biserica „Sf. Nicolae”

Biserica

Mănăstirea Vieroș

Biserica