Operațiuni de dezinsecţie, dezinfecție și deratizare

Operațiuni de dezinsecţie, dezinfecție și deratizare


Începând de mâine, 23 iulie și până pe 31 iulie, la nivelul orașului Mioveni se vor efectua operațiuni de dezinsecţie, dezinfecție și deratizare, atât pe domeniul public al oraşului, clădiri ale instituțiilor publice şi de învăţământ, cât și în scările de bloc și gospodării individuale ale cetățenilor.
Atenționăm cetățenii să supravegheze cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în zonele unde se vor pulveriza aceste substanțe, deoarece contactul repetat şi prelungit al substanţelor cu pielea şi ochii poate cauza iritaţii. Substanţele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupele Xn (III) şi Xi (IV) de toxicitate.
De asemenea, se face apel către Asociaţiile de Locatari/Proprietari să permită accesul agenţilor DDD în subsolul blocurilor în zilele de 23,24,25,26 iulie, iar în zilele de 24,25,26,27,30 și 31 iulie 2018 serviciile de deratizare se vor efectua la proprietarii de gospodării din oraş.
Apicultorii sunt atenționați ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine. În caz contrar, Primăria orașului Mioveni şi SC Coral Impex SRL (firma care desfășoară acțiunea de dezinsecţie, dezinfecție și deratizare) sunt absolvite de orice responsabilitate.

Alte sugestii

Miercuri se oprește curentul la Mioveni!
ATENȚIE! SE OPRESC GAZELE LA MIOVENI!
Atenție! Joi se oprește curentul electric
Ajutoare pentru încălzirea locuințelor. Acte și condiții necesare
Atenție! Mâine se oprește curentul electric!