NOUTATE! Persoane juridice pot achita online taxele și impozitele către Primăria Mioveni!


Începând din această lună, firmele (persoanele juridice) pot achita taxele și impozitele datorate către bugetul local al orașului Mioveni, ori chiar amenzile, utilizând plata electronică online. Primăria Oraşului Mioveni a implementat procedura care permite plata electronică prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online (denumit SNEP) folosind cardul bancar, prin www.ghiseul.ro.
Plata se poate face cu autentificare, unde vă este necesar un cont de utilizator cu nume și parolă sau puteți achita fără autenfificare.
Pentru secţiunea de plată cu autentificare vă sunt necesare credenţiale (nume de utilizator şi parola). Cererile de eliberare credențiale pentru persoanele juridice se depun personal la birourile din cadrul Serviciului Impozite și Taxe  sau pot fi transmise pe adresa de e-mail taxemioveni@gmail.com, iar datele necesare autentificării vor fi generate și eliberate pe loc.
Această secțiune permite consultarea obligațiilor de plată datorate instituțiilor înrolate și achitarea acestora prin plată online cu cardul (Visa, Visa electron, Mastercard, Maestro). Sunt acceptate la plată cardurile emise de toate băncile din România. 
Pentru secţiunea de plată fară autentificare nu sunt necesare credenţiale (nume de utilizator şi parola). În acest caz nu este disponibilă consultarea în timp real a obligaţiilor de plată şi istoricul tranzacţiilor, astfel putând fi plătite doar taxe şi impozite al căror cuantum vă este deja cunoscut.
Cei interesați să afle mai multe informații pot consulta pagina de internet a instituției: http://www.emioveni.ro, secțiunea Informații Publice, Taxe și Impozite, sau pot apela numarul de telefon 0348/455666 .
• Pentru această modalitate de plată nu se percepe comision ;
• Disponibilitatea sistemului 24 de ore din 24 , 7 zile din 7 .

Alte sugestii

Scutiri de la plata majorărilor pentru datornici
CONCURS - Surprinde-ți iubirea!
Aplicația "Inspectorul Pădurii"
Situația COVID-19 în județul Argeș în 11.02.2021
Decalarea orelor la care copiii intră și ies din grădinițe și școli