Modificări privind acordarea scutirii de la plata taxei de gunoi!

Modificări privind acordarea scutirii de la plata taxei de gunoi!


Începând cu anul 2022, scutirea de la  plata taxei de salubrizare se va acorda doar persoanelor care fac dovada, prin viză de flotant, a faptului că locuiesc în altă localitate!
Conducerea Primăriei Mioveni informează că persoanele care locuiesc temporar în alte localităţi pentru perioade ce depăşesc 30 de zile calendaristice consecutiv pot beneficia de scutire de la plata taxei de salubrizare doar cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții, conform "Regulamentului privind încasarea taxei speciale de colectare, transport şi depozitare gunoi menajer":
a) Contribuabilul va depune cerere de scutire de la plata taxei de salubrizare pentru perioada în care nu locuiește efectiv la adresa de domiciliu;
b) Cererea de scutire de la plata taxei,  va fi însoţită de copie de pe actul de identitate al persoanei care să ateste dovada de reşedinţă în afara orașului Mioveni, respectiv viză de flotant, în conformitate cu art.31 din OG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
c) Documentele care se atașează la cererea de scutire depusă potrivit prezentului regulament trebuie să poarte mențiunea “ Conform cu originalul” .  Conformitatea copiilor se face de către contribuabil prin înscrierea mențiunii “ Conform cu originalul” și prin semnatura acestuia, potrivit prevederilor art. 64 din Codul de Procedură Fiscală.
Important!
Scutirea de la plata taxei de salubrizare se va face doar pe perioada valabilității vizei de flotant!

Alte sugestii

Miercuri se oprește curentul la Mioveni!
ATENȚIE! SE OPRESC GAZELE LA MIOVENI!
Atenție! Joi se oprește curentul electric
Ajutoare pentru încălzirea locuințelor. Acte și condiții necesare
Atenție! Mâine se oprește curentul electric!