ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI, MARCATĂ ÎN AVANS! LOCUITORII ORAȘULUI MIOVENI SUNT AȘTEPTAȚI LA O NOUĂ CAMPANIE DE ECOLOGIZARE!


A devenit deja o tradiție, ca în fiecare an, administrația locală din Mioveni, împreună cu societatea civilă și alături de o serie de parteneri locali să deruleze campanii de ecologizare a unor zone verzi și cursuri de apă de pe raza orașului Mioveni.
La Mioveni, Ziua Mondială a Mediului va fi marcată în avans printr-o nouă acțiune de colectare a deșeurilor din natură.Sub coordonarea echipelor din cadrul Primăriei Mioveni se vor organiza acţiuni de ecologizare în mai multe zone verzi din oraș, accent punându-se pe zonele afectate.
Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntarii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare.
Sâmbătă dimineață, pe 4 iunie, aceștia sunt așteptați la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 - 09.00, după care echipele vor merge în zonele desemnate pentru ecologizare.
Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate.
Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111).
Organizatorii acestei actiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu S.C. S.Ed.C. Mioveni, S.C. Servicii Generale Mioveni, Centrul Cultural Mioveni,  Poliția Locală Mioveni, precum și cu unitățile de învățământ de pe raza orașului.
Amintim că în fiecare an, pe 5 iunie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Mediului.

Alte sugestii

O nouă întrerupere în alimentarea cu energie electrică
SE OPREŞTE CURENTUL ELECTRIC
SE OPREŞTE CURENTUL ELECTRIC
Cod portocaliu de furtuni și vijelii puternice!
Proiectul « Achieve: Awareness of Common History for Identifying and Extending the Values of Europe » a fost finanțat cu sprijinul Uniunii Europene prin Programul “Europa pentru Cetățeni”