DATORNICII DIN MIOVENI SUNT SCUTIȚI DE PENALITĂȚI PENTRU RESTANTE LA PRIMĂRIE


În scopul stimulării încasărilor la Bugetul Local, la propunerea conducerii Primăriei Mioveni, a fost adoptată o hotărâre privind anularea majorărilor de întârziere aferente datoriilor restante până la data de 31.12.2018, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, cu perioada de aplicabilitate până la data de 15.12.2019.
Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii vor trebui:
a) să achite toate obligaţiile fiscale principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal local, până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
b) să achite toate obligaţiile fiscale principale şi majorările de întârziere administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 şi 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a majorărilor de întârziere;
c) să depună cererea de anulare a majorărilor de întârziere după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-b), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv.
Pot beneficia de aceste scutiri debitorii – persoane juridice , persoane fizice sau entități fără personalitate juridică – care la data de 31 decembrie 2018 au obligații fiscale principale restante, datorate bugetului local al orașului Mioveni.

Alte sugestii

Caravana SMURD „Fii pregătit”
Dezinsecţie, dezinfecție și deratizare în următoarele locații pe domeniul public
GHIŞEELE PENTRU TAXE ŞI IMPOZITE SUNT DESCHISE ŞI PE 24 IANUARIE!
Veste importantă pentru iubitorii de sport din Mioveni!
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023