Se reiau acțiunile de dezinfecție în Mioveni!


Începând de joi, 30 aprilie, în conformitate cu prevederile art. 6, alin. 1 din Ordonanța Militară nr. 4/29.03.2020, la nivelul orașului Mioveni se va relua campania de dezinfecție a scărilor de bloc, aleilor de acces, a trotuarelor din jurul blocurilor, parcurilor și spațiilor publice.
Ca și la acțiunile precedente, operațiunile de dezinfecție sunt executate de reprezentanții SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, etapizat, la intervale orare diferite, pentru a putea fi coordonate și realizate eficient în fiecare zonă si cartier.
Programul orar al acțiunilor va fi prezentat în zilele următoare, pentru fiecare cartier în parte.
În acest context, cetățenii sunt rugați ca cel puțin 30 de minute de la efectuarea operațiunilor de dezinfecție să nu iasă din locuință, pentru a nu intra în contact cu substanțele biocide care pot provoca alergii persoanelor sensibile.

Similar Suggestions

NOUTATE! Persoane juridice pot achita online taxele și impozitele către Primăria Mioveni!
Scutiri de la plata majorărilor pentru datornici
CONCURS - Surprinde-ți iubirea!
Aplicația "Inspectorul Pădurii"
Situația COVID-19 în județul Argeș în 11.02.2021