Instituţiile de învăţământ din Mioveni sunt pregătite pentru prima zi de şcoală


Reprezentanții conducerii administraţiei locale din Mioveni, directorii, administratorii şi contabilii tuturor instituţiilor de învăţământ din Mioveni, fie preșcolar, gimnazial sau liceal s-au întrunit astăzi, în sala de şedinţe a Primăriei Mioveni, unde a avut loc şedinţa de Consiliu Şcolar. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte privind organizarea și începerea noului an şcolar, dar și alte aspecte specifice, legate de activitatea curentă a uităților de învățământ.
În acest context, s-a constatat că şcolile şi grădiniţele din oraş sunt pregătite de începerea anului şcolar şi că nu există probleme privind asigurarea personalului didactic.
În privința igienizării spațiilor de învățământ, astfel de acțiuni s-au realizat pe tot parcursul verii, în toate unităţile școlare de pe raza orașului Mioveni. Totodată, responsabililor din primărie li s-a cerut ca unităţile de învăţământ să fie verificate, de la acoperişuri, instalaţiile electrice, sanitare şi de încălzire, până la toate sălile de curs, pentru a nu exista nicio problemă, iar acolo unde sunt constatate eventuale nereguli să se ia de urgenţă toate măsurile de remediere.
De asemenea, a fost discutată problema transportului şcolar al elevilor către unităţile de învăţământ, aspecre privind costurile, condițiile și traseele.
Pentru anul şcolar 2018-2019, în Mioveni sunt înscrişi peste 5000 de elevi şi preşcolari, cifra fiind în creștere față de anul precedent.
Noul an de învăţământ va debuta luni, 10 septembrie 2018.

Similar Suggestions

Campanie colectare ulei uzat
Evitați cozile și preveniți aglomerația de la ghișee plătind online taxele și impozitele
31 MARTIE – TERMEN LIMITĂ PENTRU PLATA IMPOZITELOR CU BONIFICAȚIA DE 10%!
PROGRAM PRELUNGIT LA TAXE ŞI IMPOZITE
Evitați cozile și preveniți aglomerația de la ghișee!