“Festivalului Dogarilor” și sărbătoarea “Zilei Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”

“Festivalului Dogarilor” și sărbătoarea “Zilei Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”


Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni și Școala Populară de Arte și Meserii Pitești au organizat, la Casa de Cultură Racovița, prima ediție a “Festivalului Dogarilor” și sărbătoarea “Zilei Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”, manifestări cultural-artistice care au inclus ateliere meșteșugărești, expoziții tematice și prezentare de dansuri populare.
Potrivit documentelor, dogăritul are o istorie bogată cu adânci repere în zona Mioveniului. Acum 150 de ani, în satul Clucereasa - comuna Racovița, actualmente cartier al orașului Mioveni, familia boierului Filipescu a adus un meșter dogar de origine germană, din Sibiu și a fondat prima Școală de Dogărie din Muntenia. Această școală a marcat evoluția dezvoltării meșteșugurilor din zona Muscel-Argeș, fiind unitatea în care s-au format meșterii dogari timp de 100 de ani. Școala de Dogărie, mutată ulterior la Racovița s-a desfințat în anul 1990. În prezent, în zona limitrofă a orașului Mioveni, mai trăiesc puțini ucenicii acestor meșteri, care realizează butoaie.
Meşterii populari ce au fost prezenți la festival au încântat vizitatorii cu produse tradiţionale, lucrate manual cu multă migală, iar ansamblurile ce au dansat și cântat au dat o notă de autenticitate acestui eveniment.
Seara de sâmbătă s-a încheiat simbolic cu “Hora Satului”.

Similar Suggestions

Miercuri se oprește curentul la Mioveni!
ATENȚIE! SE OPRESC GAZELE LA MIOVENI!
Atenție! Joi se oprește curentul electric
Ajutoare pentru încălzirea locuințelor. Acte și condiții necesare
Atenție! Mâine se oprește curentul electric!