ATENȚIE! DEZINSECȚIE ÎN MIOVENI!

ATENȚIE! DEZINSECȚIE ÎN MIOVENI!


În perioada 18 - 23 iulie 2022, la nivelul orașului Mioveni se vor aplica tratamente de dezinsecție pentru combaterea căpușelor, în timp ce pe platformele de colectare a deșeurilor și în instituțiile publice vor fi efectuate acțiuni de dezinfecție.
Programul activităților este următorul:
- în perioada 18 - 20 iulie se vor efectua tratamente de dezinsecție (combaterea căpușelor) și dezinfecție în spațiile special amenajate pentru colectarea deșeurilor menajere.
- în perioada 22 - 23 iulie se vor efectua tratamente de dezinfecție în instituțiile publice.
În perioada menționată, proprietarii de stupi sau stupine sunt rugați să ia toate măsurile care se impun pentru a proteja familiile de albine, în caz contrat SC Coral Impex SRL, societatea care va realiza serviciile de dezinsecție și dezinfecție în orașul Mioveni va fi absolvită de orice responsabilitate.
Substanțele utilizate la aceste tratamente, respectiv Deltatim Plus (combaterea căpușelor) și Performant D (dezinfecție) sunt avizate de Comisia Națională a Produselor Biocide și fac parte din grupele III și VI de toxicitate.
Vă rugăm să supravegheați copiii și animalele de companie pentru a nu intra în raza de acțiune a aparatelor deoarece contactul repetat și  prelungit al substanțelor cu pielea și ochii poate cauza iritații.
Pentru alte informații puteți apela numărul de telefon 0746 093 290.

Similar Suggestions

Miercuri se oprește curentul la Mioveni!
ATENȚIE! SE OPRESC GAZELE LA MIOVENI!
Atenție! Joi se oprește curentul electric
Ajutoare pentru încălzirea locuințelor. Acte și condiții necesare
Atenție! Mâine se oprește curentul electric!