Program prelungit la Serviciul Evidența Persoanelor Mioveni


Înainte de alegerile pentru Parlamentul României, ce vor avea loc în data de 6 decembrie, cetăţenii cu drept de vot care au buletinele expirate pot să își reînnoiască actele de identitate.
      Pentru aceştia, birourile Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi cel de Constatări, Impuneri, Încasări (Primăria Oraşului Mioveni) vor fi deschise sâmbătă şi duminică, în 5 şi 6 decembrie.
     Astfel, potrivit conducerii Primăriei Mioveni, ghişeele vor fi deschise, sâmbătă, 5 decembrie, între orele 8.00 - 16.00 şi duminică, 6 decembrie, între orele 07.00 – 21.00.
        Taxa aferentă eliberării cărţii de identitate este de 7 lei și se va achita la sediul Primăriei Oraşului Mioveni (Constatări, Impuneri, Încasari - Biroul Impozite şi Taxe ).
Important!
Alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie îşi poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie în baza acestuia.

Alte sugestii

CUM ȘI UNDE SE VOR VACCINA VÂRSTNICII ȘI CEI CARE SUFERĂ DE BOLI CRONICE
AVERTIZARE METEO DE PLOI ŞI NINSORI
Platforma națională de informare privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2
A fost lansată platforma online www.covidarges.ro!
Întreruperi de alimentare cu energie electrică, la Mioveni