Măsuri de protecţie împotriva coronavirusului


Având în vedere contextul epidemiologic actual, referitor la infecția cu Coronavirus (Covid 19), în baza adresei nr. 9439/26.02.2020 emisă de Instituția Prefectului Argeș, vă transmitem un set de informații și recomandări.
De asemenea, la întoarcerea din țările afectate de Coronavirus persoanele în cauză au obligația de a suna la DSP și de a anunța revenirea la domiciliu, la următoarele numere de telefon :
- 0725 658 000
- 0760 699 102
- 0248 211 775
- 0248 224 015 / interior 183 intre orele 08.00 — 16.30
- 0766 075 165 - intre orele 16.30 - 08.00

CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19) - 10 elemente comportamentale care trebuiesc urmate:

1. Spălați-vă mâinile de multe ori;
Mâinile se spală cu apă și săpun cel putin 20 de secunde. Daca nu exista apă și săpun, puteți folosi un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool de 60%. Spălarea mâinilor elimina virusul.

2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
Mențineți distanța de cel puțin 1 metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.

3. Nu vă atingeți ochii , nasul si gura cu mâinile;
Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel eviați atingerea dacă nu v-ați spălat bine mâinile.

4. Acoperiți-vă gura și nasul daca stranutați sau tușiți;
Dacă aveți infecție respiratoare acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel de preferat de unică folosință, purtați mască de protecție si spălați măinile.

5. Nu luați medicamente antivirale si nici antibiotice decât în cazul în care va prescrie medicul;
Antibioticele funcționeaza doar impotriva bacteriilor nu împotriva virusului. Covid-19 este un virus, deci nu se utilizează antibiotic ca și metodă de prevenire sau tratament, decât în cazul în care se constată și o infecție bacteriană.

6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
Dezinfectanții chimici ce pot ucide noul coronavirus (Covid-19), sunt dezinfectanți ce conțin, clor, înnălbitori, solvent, etanol de 75%, acid paracetic si cloroform.

7. Utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
UTILIZAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE ajută și limitează răspândirea virusului, dar trebuie să fiefolosită împreună cu celelalte măsuri de igienă printre care spălarea mâinilor pentru cel puțin 20 de secunde.

8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;

9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele in carantina din Europa de cel puțin 14 zile;

10. Animalele de companie nu transmit coronavirus.

Alte sugestii

Caravana SMURD „Fii pregătit”
GHIŞEELE PENTRU TAXE ŞI IMPOZITE SUNT DESCHISE ŞI PE 24 IANUARIE!
Veste importantă pentru iubitorii de sport din Mioveni!
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023
AJUTOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI