Ambrozia invadatoare cauzează alergii grave


Atenție, cetățeni!
Primăria orașului Mioveni atrage atenţia locuitorilor asupra ambroziei, plantă aparent inofensivă, dar care poate cauza probleme serioase de sănătate persoanelor alergice și copiiilor. Toamna este momentul când se manifestă un număr mare de alergii, printre care cea mai importantă este alergia la ambrozie. Aceasta plantă are capacitatea de adaptabilitate și înmulțire deosebit de mare, având un impact negativ asupra sănătaţii populaţiei.
Ministrul Mediului, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Agriculturii şi Dezvotării Rurale au demarat o campanie națională de informare şi conştientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi de eradicare acestei plante.
Ambrozia este o plantă anuală, perenă, prezentă în grădini, în culturile de cereale şi de floarea-soarelui, pe marginea drumurilor şi a căilor ferate, în apropierea dărâmăturilor, pe şantierele de construcţii, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, respectiv pe terenurile lipsite de vegetaţie şi prost întreţinute. Ca urmare a modului în care se răspândeşte şi se înmulţeşte, această buruiană este considerată o plată invadatoare. Pe lângă faptul că poate provoca pagube importante în culturile agricole, ambrozia are efecte negative asupra sănătăţii umane, prin producerea de alergii
Dacă recunoașteți planta și zonele în care aceasta crește, evitaţi plimbările în aer liber când bate vântul, deoarece polenul inhalat poate determina chiar blocarea respiraţiei pentru persoanele alergice sau sensibile.
Alergia la ambrozie este sezonieră și constă în: strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții postnazale, înroșire a ochilor, tușe seacă, wheezing și dispnee în special dimineață și seară, urticarie. În cazul pacienților astmatici, polenul ambroziei poate declanșa tuse și crize de astm care trebuie tratate corespunzător.
Conform Hotărârii Guvernului 707/2018, în scopul distrugerii ambroziei şi prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor vor desfăşura periodic, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau ale lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a ambroziei. De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări, să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei.
Cei care nu-şi îndeplinesc aceasta obligaţie vor primi un avertisment scris şi, dacă nu se conformează, vor fi amendaţi cu amenzi cuprinse între 750 şi 5.000 de lei - persoanele fizice, şi 5.000- 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Dacă smulgeti ambrozia şi o aruncaţi în tomberon, va ajunge la groapă de gunoi unde se va dezvolta. Soluția cea mai sigură este ca planta să fie arsă în lunile aprilie-iunie, când nu are seminţe sau erbicidarea terenurilor. Polenul apare în august şi e purtat prin aer, până târziu, în noimbrie. În perioada septembrie-noiembrie, un singur exemplar poate produce 30.000 de seminţe, care pot rezistă în sol până la 40 de ani.

Alte sugestii

GHIŞEELE PENTRU TAXE ŞI IMPOZITE SUNT DESCHISE ŞI PE 24 IANUARIE!
Veste importantă pentru iubitorii de sport din Mioveni!
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023
AJUTOR PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI
Campania „Donează sânge! Salvează o viaţă!”